Author: poezimi

  peștii se uscau sărați sub streșini, merele-n pod ca embrioni de poame. ei stăteau priponiți în fața casei, cu mintea înnourată, în piept cu un cuib de rândunici, pururi zburătoare. și nimic nu mai era de făcut așteptând să vie o toamnă, și toamna iar să învie…

în oraşul furnicilor cu propriul lor “doamne, doamne, nu mă lăsa să-mi scap firimitura”, umblăm alienaţi, deşi ne ştim de atât de demult, şi chiar dacă firimitura ta e mai mare iar a mea e anafură zică-se, tot spre subţiorii unui copac ne îndreptăm, un copac care poate fi un eucalipt uriaş, umblător şi el… Continue reading parcă doar un dor mă cheamă…

vara toată în urme pe nisip, exilate de valuri în marea soră a cerurilor. acum pământul o învârte pe bunica și mai repede cu tot ce-i al meu de la străbuni. și-mi amintesc… bunica te iubea și ea ca un copil orfan, o Papelcuță pieptănată cu-un Război Mondial. vinul cel bea era în cinstea ta,… Continue reading dacă într-un alt anotimp

pădurea trosnea în arderea verii şi peste ea universul scuipa coji de stele. tu-mi rămăsesei prea mic depăşit de gânduri cu “bine că nu s-a terminat” cenuşa noastră, praful meu magic cu care inima bate la toate uşile şi umple jgheaburile cu mustul vieţilor de dinainte, de când urcam dealul bisericii să nu lăsăm morţii… Continue reading parcă cenuşa noastră e praful meu magic…

o răsuflare și plânsul unui copil, departe, unde Dumnezeu mai zăbovește, unde vântul îndoaie iarba un fir verde dansând. Ileana din păr împletind un Făt-Frumos mut. doi pași într-o poveste, despre cum să rămâi frumos înăuntrul casei tale plină de geamuri, să iubești tristețile lui Sorescu în verdele râs al frunzelor, în cântecul solar care… Continue reading Dacă Dumnezeu n-a plecat…

valurile-cioburi ne tăiau răsuflarea, răsuflarea de păsări, păsări purtând un căpăstru, păsări odihnite la trap și în fața noastră era o nu-știu-care-apă. curgeau în valuri pe obraji brazde din noi. înaintea unui zbor pe care-l zburăm și acum, rătăcindu-ne unul de altul, calul și pasărea, într-o zi ca o întâmplare, călărind păduri.

e bâlci în mine şi-un om ca toţi oamenii se crapă de ziuă de n-am timp să te mai strig pe nume. o ploaie plouă-n mine ca şi când mă iubeşte Dumnezeu prea mult, copacii uzi sunt până ce miros a nuc dar numele nu pot să ţi-l mai curg. e bâlci în ploaie, un… Continue reading dacă într-o zi…

un timp neclintit, peste care-ţi suflu păpădii din pilitura de gânduri netrimise cad ploi care umflă gârla trecând de maluri, cumpănind fântâna între noi, pădure-nfloreşte din nou în ceapa-ciorilor şi timpul e tot neclintire, un braţ spre altădată, rămânem tot frumoşi şi singuri. e loc de ploi acolo, sus în nori.  

am întârziat privind zborul din spatele cuvintelor, aruncate-n vitralii şi ceruri cu păsări, vise cu săruturi. păsări foşnitoare în hârtie creponată, vise metalice motorizate. am întârziat în acelaşi zbor, cu alte cuvinte, învârtite-n ceas. mecanic, păsări, ceruri, un punct şi o virgulă.

bâjbâi în lumina iernii şi de păscut mai e un singur cuvânt, tu. aruncat cât mai departe în mine se topeşte ca un lingou de aur într-un vers. trece viscol prin dezlipirea pădurilor, miroase uscat a cărţi cu poveşti, litere nu se mai scriu şi nici sunete nu se mai aud, în stâna ultimului anotimp,… Continue reading dacă ar fi un singur cuvânt