Author: poezimi

258 de dacă, mă iubește sau nu mă mai iubește, și-au înflorit grăbite păpădiile, din vorbe despre D-zeu cântând între diatomee. 258 de doruri, de bunica, singura mea rudă orfană. dor de viață care aprinde o lună plină. 258 de zile trecute și mă gândesc să-ți scriu o scrisoare din pieptul de colivie. dar scrisoarea… Continue reading 258

zboară… cu aripi din sticlă plânse, în noaptea caniculară, libelula albastră și luna plină-i topită pe o stea. zboară… și tot ce sunt azi e o apă adâncă.

se prea poate să fie târziu… orașul cu vuiet de vânt în catargele blocurilor plutitoare, e trist printre maluri de humă. căci el vine din când în gând, suflat dinspre colțurile străzii până departe, până n-a mai existat, ce-am visat. în bărcile pline cu inima goală doar târbocuri și prostovoale.

vara grăbește polenizarea șoselelor. și tu nu mai ești oricât aș mai vrea, mașină de curse, inima mea.

dacă ar fi minunile văpaie cu cărți ce ard în poduri spre biblioteci interstelare fără țipete în limba păsărilor, lăstuni și ciocârlii, prin ulmi înfloriți înainte de a înfrunzi. ca doi copii ai după-amiezii, nictofobi. fără urme pe apă ale vâslelor mâini am ajunge, mâine-poimâine zodii sau galaxii.

miezul nopții se desfăcea în două, una construia între noi un gard cu primăvara până la glezne, o alta înflorea zarzării cu două vorbe și ele trecătoare. apa se revărsa peste dig, cu peștii ei de humă și până la urmă, știam să scriu doar despre noi, un trilion nu uita, nu mă uita, cu miliardul… Continue reading urme de dacă

printr-un gard de uluci, anul seamănă cu-n altul în care se-mpingeau bunicile-ntr-o rată cu papornițele lor de nuiele și-n ele cafea râșnită lângă sticle de agheasmă. și e la fel ca și atunci când ne plimbam cu trenul de Buzău cu picioarele-n vulcanii noroioși în noaptea aia dealurile se dospeau ca munții spre stele cu… Continue reading dacă anul se-noiește

prin venele-mi sângeriu şi viu priveşti… păsările smulse din copacii lor, zburătoare cu o poală de vise de s-ar împlini toate. în respiraţia iernii, în somnul clorofilei curgi ca o pană topită-ntr-un fulg.

cobor… înăuntrul meu cât mai aproape de gongul care bate să spargă suflul aburind toamna-n târziu. înspre zilele cu ceața amestecată-n magiun, greu de înțeles dacă te-ai născut la scara 1. copil sunt trecând cu viteza zâmbetului până la lactobar, dintr-o băscuță cu brânză direct în stele. de unde lumea se vede ca o întrecere… Continue reading dacă aș mai putea fi…

se-ngustează drumul dinspre “din ce în ce mai puțin” către “ușor, ușor mai mult” și în timp se prinde spațiul plin de Maramureș, unde picioarele pământului se clătesc în Iza și răsăritul se-mbibă-n ceață. se aude cum lăcrimez încă verdele tău de mesteacăn, tristă ca atunci când nu mi-am mai cunoscut părinții, într-o singură zi,… Continue reading Dacă la masa de rai