bâjbâi în lumina iernii
şi de păscut mai e un singur cuvânt,
tu.
aruncat cât mai departe în mine
se topeşte ca un lingou de aur
într-un vers.
trece viscol prin dezlipirea pădurilor,
miroase uscat a cărţi cu poveşti,
litere nu se mai scriu
şi nici sunete nu se mai aud,
în stâna ultimului anotimp,
ţurţurii înmuguresc.