era vară,
cu țigănci umblând din casă în casă după fulgi,
moneda de schimb pentru voaluri și dantele,
citura fântânii pendula în “da”,
da! murele se coceau pe câmp între tractoare
și tare cald mai era.
erau flori de Sânziene…
miroseau discret ca un fulg căzând dintre doi bănuți de aur,
de mai sus din pletele țigăncii.
și încet începea înserarea.
vite și gâște veneau dinspre izlaz
și praful se așeza sub copite de cai.
ochii luminii începeau să plângă în stele
făcând orbitor drumul pe care te așteptam
și încă te aștept.
da! în așteptarea clipei
toate celelalte așteptări dispar.