se prea poate să fie târziu…
orașul cu vuiet de vânt
în catargele blocurilor plutitoare,
e trist printre maluri de humă.
căci el vine din când în gând,
suflat dinspre colțurile străzii
până departe,
până n-a mai existat,
ce-am visat.
în bărcile pline cu inima goală
doar târbocuri și prostovoale.