vara grăbește polenizarea șoselelor. și tu nu mai ești oricât aș mai vrea, mașină de curse, inima mea.

dacă ar fi minunile văpaie cu cărți ce ard în poduri spre biblioteci interstelare fără țipete în limba păsărilor, lăstuni și ciocârlii, prin ulmi înfloriți înainte de a înfrunzi. ca doi copii ai după-amiezii, nictofobi. fără urme pe apă ale vâslelor mâini am ajunge, mâine-poimâine zodii sau galaxii.

miezul nopții se desfăcea în două, una construia între noi un gard cu primăvara până la glezne, o alta înflorea zarzării cu două vorbe și ele trecătoare. apa se revărsa peste dig, cu peștii ei de humă și până la urmă, știam să scriu doar despre noi, un trilion nu uita, nu mă uita, cu miliardul… Continue reading urme de dacă

printr-un gard de uluci, anul seamănă cu-n altul în care se-mpingeau bunicile-ntr-o rată cu papornițele lor de nuiele și-n ele cafea râșnită lângă sticle de agheasmă. și e la fel ca și atunci când ne plimbam cu trenul de Buzău cu picioarele-n vulcanii noroioși în noaptea aia dealurile se dospeau ca munții spre stele cu… Continue reading dacă anul se-noiește

prin venele-mi sângeriu şi viu priveşti… păsările smulse din copacii lor, zburătoare cu o poală de vise de s-ar împlini toate. în respiraţia iernii, în somnul clorofilei curgi ca o pană topită-ntr-un fulg.

cobor… înăuntrul meu cât mai aproape de gongul care bate să spargă suflul aburind toamna-n târziu. înspre zilele cu ceața amestecată-n magiun, greu de înțeles dacă te-ai născut la scara 1. copil sunt trecând cu viteza zâmbetului până la lactobar, dintr-o băscuță cu brânză direct în stele. de unde lumea se vede ca o întrecere… Continue reading dacă aș mai putea fi…

se-ngustează drumul dinspre “din ce în ce mai puțin” către “ușor, ușor mai mult” și în timp se prinde spațiul plin de Maramureș, unde picioarele pământului se clătesc în Iza și răsăritul se-mbibă-n ceață. se aude cum lăcrimez încă verdele tău de mesteacăn, tristă ca atunci când nu mi-am mai cunoscut părinții, într-o singură zi,… Continue reading Dacă la masa de rai

  peștii se uscau sărați sub streșini, merele-n pod ca embrioni de poame. ei stăteau priponiți în fața casei, cu mintea înnourată, în piept cu un cuib de rândunici, pururi zburătoare. și nimic nu mai era de făcut așteptând să vie o toamnă, și toamna iar să învie…

în oraşul furnicilor cu propriul lor “doamne, doamne, nu mă lăsa să-mi scap firimitura”, umblăm alienaţi, deşi ne ştim de atât de demult, şi chiar dacă firimitura ta e mai mare iar a mea e anafură zică-se, tot spre subţiorii unui copac ne îndreptăm, un copac care poate fi un eucalipt uriaş, umblător şi el… Continue reading parcă doar un dor mă cheamă…

vara toată în urme pe nisip, exilate de valuri în marea soră a cerurilor. acum pământul o învârte pe bunica și mai repede cu tot ce-i al meu de la străbuni. și-mi amintesc… bunica te iubea și ea ca un copil orfan, o Papelcuță pieptănată cu-un Război Mondial. vinul cel bea era în cinstea ta,… Continue reading dacă într-un alt anotimp